Supe, ciorbe, borsuri

Supa dateaza de mai bine de 5000 de ani. Se prepara dintr-o multitudine de ingrediente, de la cele mai banale la cele mai exotice si interesante. Supa este excelenta pentru sanatate, intrucat prin fierbere nu se pierd mineralele si vitaminele de care avem atata nevoie. Spor la gatit si pofta buna !

11. Bors cu castraveti

Ingrediente: Jambon 200 g, castraveti murati 4, arpagic 6, smantana 200 g, tarhon, bors 1,5 L, sare si piper.

Mod de preparare: Castravetii si jambonul se taie marunt, se presara cu sare si piper si, deasupra, se toarna borsul amestecat cu smantana. Inainte de a fi servit, se presara cu tarhon si arpagic, tocate fin.

12. Supa de fasole alba

Ingrediente: Fasole alba 250 g, slanina 150 g, morcovi 2, ceapa 3, patrunjel 1 radacina, rosii 2, ardei 1, foi de dafin 1, masline 50 g, cimbru 1 ramurica, leustean, sare, apa 3 L.

Mod de preparare: Fasolea se alege, se spala si se pune la inmuiat. Dupa aproxi­mativ 12 ore, se spala si se pune la fiert in apa rece, cat sa o acopere. Dupa ce incepe sa clocoteasca, se lasa sa fiarba 2-3 minute, apoi se scurge si se pune la fiert, in 3 L de apa clocotita, impreuna cu slanina taiata marunt. Se lasa sa fiarba la foc mic. Dupa o ora, se adauga ceapa tocata, patrunjelul si morcovii intregi, rosiile decojite, fara seminte si taiate feliute, si ardeii taiati fin. Se adauga foile de dafin si maslinele. Cand fasolea este aproape fiarta, se sareaza si se presara leusteanul tocat marunt si ramura de cimbru. Se serveste fierbinte.

13. Supa de arpacas

Ingrediente: Consomeu 2 L, arpacas 80 g, pasta de rosii 1 lingura, sare, patrunjel, leustean (tocat marunt), smantana 100 g.

Mod de preparare: Arpacasul se alege, se spala bine si se pune sa fiarba in 500 ml consomeu. Se amesteca, din cand in cand, sa nu se prinda. Dupa ce s-a inmuiat, se adauga si restul de consomeu si pasta de rosii. Se potriveste de sare si, inainte de a o servi, i se adauga patrunjelul, leusteanul si smantana.

14. Bors de praz

Ingrediente: Praz 800 g, pastarnac 60 g, ceapa 150 g, orez 160 g, ulei 80 ml, patrunjel verde 1 legatura, morcovi 100 g, patrunjel radacina 60 g, rosii 200 g, smantana 80 g, bors 1 L, leustean 1 legatura.

Mod de preparare: Se curata, se spala, se taie marunt zarzavatul, dupa care se pune la foc in 1,5 L apa rece cu sare. Cand zarzavatul s-a inmuiat, se adauga prazul curatat, spalat, taiat in bucati de 2 cm si calit in ulei bine incins. Se adauga orezul curatat si spalat si, dupa ce acesta e bine patruns, se pun feliile de rosii (fara pielite si samburi), borsul fiert separat, verdeata tocata marunt si sare. Se drege cu oua batute cu smantana.

15. Ciorba de urzici

Ingrediente: Urzici 500 g, ceapa 1, orez 40 g, sare, bors sau zeama de lamaie, dupa gust.
rantas: faina 1 lingura, ulei 80 ml, boia de ardei un varf de cutit.

Mod de preparare: Intr-o oala, se pune la fiert 1,5 L de apa cu sare. Cand da in clocot, se pun urzicile alese si bine spalate si se lasa sa fiarba in continuare, in timp ce fierb urzicile, se face separat rantasul; faina se prajeste in ulei incins pana ce se rumeneste, apoi se adauga ceapa taiata marunt si boiaua de ardei. Totul se stinge cu zeama de urzici si se toarna in ciorba, impreuna cu orezul. Cand orezul a fiert, se adauga borsul fierbinte (sau zeama de lamaie).

16. Bors de primavara

Ingrediente: Spanac 250 g, salata verde potrivita 1, stevie 1 legatura, loboda 1 legatura, macris 1 legatura, ceapa verde 3 legaturi, ceapa 1, usturoi verde 1 legatura, costita 200 g, ulei 50 ml, smantana 200 g, galbenus 1, leustean, sare, apa 2 L, bors 1,5 L.

Mod de preparare: Verdeata se alege, se spala si se tale fasii. Ceapa se caleste in ulei si, cand incepe sa se ingalbeneasca, se stinge cu apa si se presara verdeata. Borsul se pune la fiert, separat si se adauga, dupa gust, la supa de verdeata. Se presara cu leustean tocat marunt. Borsul se drege cu ou si smantana. Slanina se tale marunt, se pune intr-o tigaie si se prajeste la foc potrivit. Cand a devenit crocanta, se toarna peste bors si se serveste imediat.

17. Supa de cartofi cu cascaval

Ingrediente: Consomeu 2 L, cartofi 500 g, cascaval 100 g, sare, crutoane.

Mod de preparare: Cartofii curatati de coaja se rad prin razatoarea mare si se pun la fiert cu consomeul. Se potriveste de sare si se fierbe circa 15 minute. Se serveste fierbinte cu cascaval ras si crutoane.

18. Bors de ciuperci

Ingrediente: Ciuperci (curatate si taiate felii subtiri) 300 g, unt sau marga­rina 50 g, ceapa 2, morcov 1, patrunjel 1, patrunjel verde, marar, leustean, orez 2 linguri, smantana 200 g, bors, sare.

Mod de preparare: Ciupercile, ceapa taiata marunt, morcovul si patrunjelul date pe razatoare se inabusa in grasime. Se adauga orezul si 1,5 apa fierbinte, apoi se lasa sa fiarba pana se inmoaie bine orezul, cand se adauga borsul si verdeata tocata fin. Se serveste cu smantana, dupa ce s-a potrivit de sare.

19. Supa de rosii strecurata

Ingrediente: Rosii 1 kg, ceapa 100 g, ardei gras 100 g, orez 50 g, verdeata o legatura, sare dupa gust.

Mod de preparare: Rosiile, zdrobite cu mana, se pun la fiert in apa cu sare. Ceapa si ardeii grasi se pun la fiert intregi. Cand se strecoara, ceapa si ardeii nu se paseaza. Dupa strecurare, supa se mai da in clocot si se adauga orezul bine spalat. Orezul poate fi inlocuit cu paste fainoase. Se continua fierberea pana cand fierbe orezul. Se adauga zahar si se condimenteaza cu verdeata taiata marunt. Se consuma calda sau rece. Se poate prepara si din suc de rosii din conserve.

20. Supa crema de mazare

Ingrediente: Mazare 500 g, usturoi 2 catei, smantana 100 g, marar, sare, piper, zahar, 1,5 L apa.

Mod de preparare: Mazarea se curata si se pune la fiert in apa clocotita. Cand bobul s-a inmuiat, se paseaza. Se pune, din nou, la fiert, se sareaza, se pipereaza si se adauga zaharul si usturoiul zdrobit. Dupa ce fierbe 10 minute, se drege cu smantana si se serveste cu crutoane.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 <- Pagina anterioara Urmatoarea pagina ->